Intr-un colt avem cea mai grandioasa creatie, spectacolul lumii, in celalalt, insasi perfectiunea, gestul super prelucrat, arta facuta in laborator.

E greu sa consideri ca teatrul e o arta facuta in laborator, dar se poate. Asta, sigur, duce la perfectiune si sterilitate, ca nici ideile nu se nasc unde nu e conflict. Daca punem pe tapet spectacolul lumii, obtinem un sir complex de personaje si atitudini artistice de cea mai mare valoare. “Daca punem o rama, nu  este asta deja arta?” Nu e “D’ale lui Mitica” arta? Nu sunt dansurile din spatele Casei de Cultura arta? Nu sunt acrobatiile cu bicicleta din parcuri arta? Nu e PK de pe cladirile din Mamaia arta? Nu sunt prezentarile de moda de pe Stefan cel Mare arta?

Normal ca daca te inspiri din laborator si din alte opere de arta… Daca dai un ban la o traviata o data, o sa stii. Oare opera e o arta inchisa? Oare traditia e inflexibila? Ce are opera bufa? E ca problema aceea pe care o avem cu Van Gogh. Nu putem sa il iubim, dar partea aceea sinucigasa, agresiva, instinctiva, simpla si socanta face parte din noi. Nu poti s-o ignori, nu poti sa te sinucizi, nu poti sa tai nici limba prietenilor, nu poti sa stergi contururile hartii tale, ba nici nu poti sa te faci bine si sa visezi numai iepurasi, oi roz, acadele si bomboane.

Noul fabulism este teatrul brut

Dezgustul pentu arta naturalista a ajuns ceva obisnuit, daca vom considera ca Matei Visniec uraste realismul socialist. Andrei Serban crede ca naturalismul este o perversiune a artei. Eugen Ionescu taie in carnea situatiei teatrale, Radu Afrim dezvolta simboluri, Cristian Gheorghe pune pe scena supradeterminarile personajelor -prin rolurile de compozitie, stilizare, gest scenic.

Sigur, nu suntem toate Domnisoara Pogany.  Apropo de asta, toate persoanele care posteaza comentarii fara nume ar trebui sa stie ca am IP-ul lor.

Teatrul sacru, teatru brut, provocator este teatrul invizibilului, adica Grotowski si Beckett, unde celebrarea spiritului uman este decretata ritual concentrat si devine un ceremonial prezentat unui public avizat.  Adica vine de aici si ajunge pe aici sau prin alte locuri care seamana prea putin cu pedagogia superflua, dar care nu se duce inspre realism. Nici nu se continua povestea asa, ca si cum am fi in matrix. Nu ne place vorbaria si teatrul capetelor vorbitoare. Ne place teatrul brut.

Cum se face un actor bun

O sa va spun sincer, ca sa produci actori buni trebuie sa ii pui la munca. Aici incep sa se descopere si ii redai frumosi si albastri creatiei lor.  Asta nu vine asa, din senin, iar un laborator este locul unde se fac asemenea minunatii. Cate laboratoare de teatru sunt in Constanta? A, va ganditi la un numar mai mare de 0? Exact, nici unul.

Desigur, unii regizorii isi folosesc actorii. Desigur, la Teatrul de Stat si la teatre in general, care sunt institutii destinate crearii spectacolelor, nu prea se poate vorbi de asa ceva. Desigur, inca un desigur, la Facultatea de Arte, actoria este exact un impuls care incepe si se sfarseste. Si ramai cu ce stii. Dar ceea ce stii nu e decat existenta moarta.

Cum poti trai, te intrebi, cum poti fi bun, cum poti fi extraordinar, cum poti crea, care sunt sansele tale de a arata ca viata este frumoasa sau urata, ca in tine sunt atatea lucruri si unele nu au sens? Cum poti inchide ochii fara sa stii ca ii poti inchide in cel putin 5 feluri?

Nu e usor. Si iti compui o alta formula, una compusa din atatea altele, majoritatea mult deviate de la scopul tau. Dar trebuie sa iti gasesti solutii, pentru ca altfel iti moare sufletul fara ca el sa fie exprimat.  Iti trebuie conditie fizica, rezistenta e extrem de importanta, sa nu plangi tot timpul, sa ai curaj si forta, sa iubesti, sa fi responsabil, sa vrei si sa ai curaj. Sa experimentezi, sa te afli, sa fi atent. Sa nu minti niciodata. Cum sa fi actor mintind? Pai atunci se duce dracului tot.  Placerea moare, adevarul se topeste, binele dispare. Sa stii ce esti.

Sa fi. Sa faci, dar sa fi. Sa fii prezent!

Cine sa vina la spectacolul asta? Ori astia care cred ca o seara in oras e un film un teatru sau un concert mihai margineanu, ori astia care se incurca in probleme existentiale aproape morale care observa ca viata este scurta cand te dedai vietii.

Probabil mi se pare mie, dar dupa Bolnavul inchipuit, Dana Dumitrescu Zgabercea si  Marian Adochitei  au inregistrat adevarate progrese in interpretare. Ea a fost chiar surprinzator de buna. O vezi si te gandesti ca jos, la radacina copacului, apa sapa. Nu stiu daca ati stat pe marginea barajului Vidraru, dar cred ca Luiza Martinescu este frumoasa ca cei cativa centimentri care te despart de moarte.  Gasesc ca subtilitatea Danei Dumitrescu a crescut, diferenta se vede in calitatea reprezentatiei vazute de curand si premiera spectacolului. Ori standardele s-au prabusit, ca si asta se intampla, ori nu mi-am pierdut timpul degeaba.

Teatrul de Stat Constanta are sediul pe Bd. Ferdinand, iar pretul unui bilet la acest spectacol variaza intre 10 -pentru studenti si elevi- si 20 de lei.

In primul rand, fiecare prieten are o cunostinta frumoasa. Si e cel mai simplu sa cauti acolo.

In ceainarii, unele baruri sau restaurante, si asta tocmai in timp ce savurezi o cafea aromata.

Apoi, oameni frumosi se gasesc la biblioteca. Se pot identifica destul de usor. Prelungind ideea, librariile sunt locuri pline de oameni interesanti.

In locuri neasteptate ca o sala de sport, un meci de handbal, o data m-am intalnit cu cineva important in viata mea intr-o pestera; la expozitii si in tren.

Pe internet. Am uitat sa zic de ei ca sunt si complicati?

La evenimente gen spectacole, filme, concerte,festivaluri si karaoke. La ateliere de creatie.

In timp ce iti iei carnetul sau pasaportul, in timp ce treci hipnotizat prin fata unui spectacol de strada, la biserica sau in timp ce iti cauti niste manusi pentru batai cu zapada.

Comedia “ÎNCURCÃ LUME” de A.D. Hertz este  un spectacol de Dan Cojocaru, în care vor juca Clara Ghiuvelechian, Andu Axente, Ionut Buruianã, Dana Cojan si Ionut Alexandru.

Spectacol de acelasi calibru cu descurcarea noastra zilnica, cu inteligenta noastra nativa si umorul acela celebru inca de cand ne placea sa radem cu gura pana la urechi,  Incurca lume este asa cum te gandesti ca ar trebui sa fie o piesa de teatru.

Dana Cojan e perfecta. Interpretarea ei ofera perspective si e o placere sa o privesti. In privinta tehnicii vorbirii nu spunem nimic. Cat despre Andu Axente, latentele sale se vad mult mai clar ca in alte spectacole. Vorbire fluenta, gestica congruenta, gandire. Avem posibilitati.

Clara Ghiuvelechian e o actrita buna. Ionut Buruiana are fler, ca orice radacina de ambitie, Ionut Alexandru se dovedeste flexibil si invata “traditii” actoricesti.

Spectacolul a fost o bucurie foarte mare. Recomandat persoanelor care vor sa fie fericite, celor care considera umorul o datorie si bineinteles, celor care manifesta dorinta de a depasi cele 44 de zambete ale omului mediu pe zi.

Teatrul AGON are sediul în Piata Ovidiu din Constanta, langa Bellagio. Pretul unui bilet este de 20 de lei.

Madalina Petrencu este absolventa a Facultatii de Arte a Universitatii Ovidius Constanta, artele spectacolului, actorie. A lucrat la Teatrul de papusi, dupa aceea a creat, impreuna cu Gabriel Montescu, Trupa Sufletel si apoi Teatrul Semn, in 2010.

Ce face? Ua, greu de precizat. Prima data si-a luat aripi de ceara si a incercat sa guste viata. Desigur, soarele e puternic. Insa eroii nu mor asa, una doua. A continuat sa traiasca asa cum voia, a plecat sa infrunte viata departe de parinti, a urmat liceul pe care l-a vrut, facultatea care o atragea, a stat aproape de carti, teatru, actori pana a simtit ca in ea s-a creat ceva care are nevoie de viata. E vorba de o trupa de teatru.

In primul rand cred ca nu stie prea bine care e cel mai nou model de telefon mobil nici cea mai tare jucarie star wars pentru ****.

In  al doilea rand psihicul ei merge uneori inaintea corpului. Warp speed.

In al treilea rand  sunt multe lucruri cu care nu se impaca: lenea, nepasarea, lipsa pasiunii.

Exista o problema cu scriitorii de mana 1. Nu vor sa fi no. 1  intr-o lume naspa. Ar fi in aceeasi categorie monstruasa cu aceia condamnati la sistem. Io stiu, Manolescu, Dumitru Popescu. Voiam de ceva timp sa ii dedic niste timp creatorului de teatru si scriitorului dobrogean Stefan Caraman. As spune ca e un acolit al minoritatii, un “dreptist” al literaturii.

Pleci asa, din niste povestiri oarecare, incepute de multe ori cu explicatii injuste si susoteli nemernice- ca in subterfugile exceptiei- pana la atingerea vulnerabilitatii maxime: un erotism dezaxat(zicem asa, din punctul o al psihologiei), poate si o dependenta iluzorie dar inradacinata ca naiba. Las-o, ma, ca merge-asa. “Morti si vii” a fost superba. Si spectacolul de la Odeon… divin.

Am vazut odata un mare actor de teatru cu un volum al scriitorului in brate. ‘ Va place?’ am intrebat. Din ce imi amintesc, atunci credeam ca Stefan Caraman e rau. ‘Nu pot face nimic cu ele’, mi-a zis ‘e trivial’.

Serios, este?

Autorul e un excentric care nu se sfieste sa treaca dincolo de liniuta verde a fantasticului sau a minciunilor de supravietuire. Tehnologia isi are rolul ei coercitiv, naratorului si dramaturgului ii place sa preia controlul, persoanjele au franghii legate stramb si probabil de-aia mai tin la dreptul lor de a fi supuse.

Trebuie precizat si ca tin la ciudateniile lor groaznic. Tipa intr-una ca nu se desprind de caracterul/slujba/homosexualitatea/vulgaritatea/incapatanarea lor.Tocmai asta o fi tragic.

Este si amuzant.

Totusi, contrar ideilor mele despre vacanta, in 20 decembrie am plecat inapoi spre Dobrogea. Nu e de ras unde vine inspiratia?

Sudul Dobrogei. Costume stilizate, duse in fictiune, excentrice si sugestive. Interpretari clare, masculine, incarcate de dramatism. Elemente insolite ca muzica, clopotei, cai, masti,  bici, petarde.

Si cand te gandesti ca toate astea permit deplasarea ‘ansamblului dramatic’. Modernitatea- petardele, hartii colorate, costume, ghips, masti- s-a adaptat perfect ritualului. Invers ar fi anevoios.

Fiecare ceata de colindatori avea 4-6 baieti de vreo 15-20 de ani.In rest totul e foarte diferit. Unii aveau cal, toata gama de zanganitoare si instrumente muzicale, altii aveau costum de urs, text perfect organizat si alternante cantec- recitare, unii aveau masti si dramatism.

Si apropo de antrenamentul oficiantului, acesti performeri au o conditie fizica foarte buna, care exclude burtile, suflarea nasurilor si straturile mari de cojoace.

Data viitoare adaug versurile si filmarea. Dar nu ma asteptam ca trupele de colindatori sa fie asa misto. Mai multe stele ca la improvizatia din placere pura.

Scenografia: Eugenia Tărăşescu-Jianu

Mişcarea scenică: Călin Hanţiu

Distribuţie: Adrian Dumitrescu, Liviu Manolache, Alexandru Mereuţă, Andrei Cantaragiu, Florentin Roman, Bogdan Bucătaru, Geo Dobre, Luiza Sarivan, Cristina Oprean, Luiza Toma, Bogdan Caragea.

Inainte nu aveam curaj sa spun ca o mizerie este mizerie, insa am decis ca sindromul “la vie en rose” e bun pentru depresivii sub acoperire si mai putin pentru razboinicii luminii.

Spectacolul are ceas,  metru, cenzura si in general ii sunt aplicate toate masuratorile posibile. Ma intreb de ce Bogdan Caragea, care pare un cautator de adevaruri si un sincer iubitor de frumos, un om care stie ce e da si cum e nu poate sa creeze ceva care sa nu fie monstruos(in sensul bun). Chiar si interpretarea lui mi se pare sterila si realista. Si bine, chiar un pic indreptata spre prostitutie.

De altfel, piesa e perfect delicioasa, aleasa pe spranceana, distributia e chiar sensibila la unele scheme subliminale ale regizorului care nu vrea si nu vrea sa sparga tiparele.

E ca si cum ai vedea un leu in cusca. Unul din acela salbatic care a vazut libertatea. Poate candva, mai incolo, iti dai seama ca a fost un spectacol bun. Dar e prea tarziu si nu cred ca ai de multe ori doua si noua sanse.

Catre o arta performanta. Catre show. Oricum, e o chestie frumoasa sublima si subversiva.

Florentin Roman ni se pare unul dintre cei mai carismatici ex-actori ai TSC.  Liviu Manolache are ceva plusuri pentru rolul asta. Luiza Martinescu a creat coerenta si personalitate, iar Bogdan Bucataru ne-a surprins.

Portretul numarul 1: Dana Trifan Enache

Este absolventa a unei importante universitati de teatru din Romania (Academia de Teatru din Târgu Mureş secţia Actorie) si pedagog la Universitatea “Ovidius” Constanta, initiatoarea ZAT (Ziua absolventului de teatru Constanta 2010), in care spectacolele tinerilor absolventi de teatru din toata tara sunt promovate; si creatoarea a mai multor roluri, spectacole de teatru. Puteti chiar vedea o parte din CV-ul ei aici. Desigur, de atunci, a tot creat, scris, invatat.

Este un om hotarat, organizat, corect,- cu o structura a prioritatilor pe care le are in viata, un om care considera ca viata este 1% inspiratie si 99% transpiratie. Cineva de la care ai ce invata. Care iubeste actoria si care implica tot universul in munca ei. Ca pedagog face lucrurile incet, intensiv si frumos. Toate cursurile ei nu sunt decat forme personalizate de actorie, in care se foloseste de toate datele studentului si le prelucreaza pana cand iese ceva radios. E in stare sa sape profund printre procesele afective ale actorului si sa nasca in el sentimente pe care poate ca nu le-a trait niciodata.

Nici macar nu ii pasa de ea, nu are mandrie cand e vorba de teatru, uneori renunta la politetea sterila din societate pentru binele universitatii sau al vreunui student. Este acea lady a universitatii de la mare pe care o meritam si de care avem nevoie.

Pe langa disciplina aproape militara dobandita la academia targ-mureseana, actrita este un excelent formator , o femeie libera, care leaga actorul de presa, de teatru, de regizor, scenograf si …personaj.

Cred si ca una dintre cele mai pregnante caracteristici ale ei e feminitatea puternica, adevarata.  Parul lung, drept, perfect, mirosul (inflorat cred), introversia (jungiana), corectitudinea stricta, pasiunea mistuitoare pentru teatru, indrazneala si timiditatea luate impreuna sunt lucruri care arata cine e. E chiar ciudat ca, nestiind ce inseamna feminitate, o poti mirosi pe unul din coridoarele Facultatii de Arte.

Dana Trifan Enache, sunteti o inspiratie pentru mine.